Grupare de proxeneți care exploata românce, destructurată de autoritățile din România și Franța

Grupare de proxeneți care exploata românce, destructurată de autoritățile din România și Franța
Publicat: 19/05/2015, 21:12

Ancheta în cazul rețelei de proxenetism a început în anul 2012, gruparea folosind prostituate românce în orașele franceze Paris, Dijon, Lyon, Bordeaux și Marsilia. Potrivit procurorilor, rețeaua de proxenetism a avut venituri de patru milioane de euro în doi ani.

Investigația este efectuată de Direcția franceză pentru combaterea traficului de persoane în colaborare cu autoritățile române și cu Europol.

„A fost destructurată o organizație perfectă: proxeneții recrutau tinere din România și le trimiteau în Franța, punând la dispoziție serviciile acestora prin anunțuri în reviste sau pe site-uri specializate”, precizează Direcția franceză pentru combaterea traficului de persoane.

Douăzeci și șapte de suspecți au fost reținuți în România, iar trei în Franța, în cadrul unor operațiuni efectuate în Marsilia, Bordeaux și Aix-en-Provence.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
România a fost lovită de un cutremur azi-noapte! Unde s-a resimțit seismul și ce magnitudine...
Ele îi ţin în formă pe jucătorii de la Naţionala României. Clasamentul celor mai frumoase...
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
A DISPĂRUT comoara României. Totul a ajuns la STRĂINI
Roxana Vancea, fosta asistentă de la „Neatza”, revine în televiziune
Zece ispite masculine sunt gata să pornească într-o călătorie unică la Insula Iubirii
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Mesajul transmis de milionar Nick Rădoi după ce a suferit mai multe operații: ”Durerile au...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
DESCOPERĂ.ro, cel mai citit site de Educație și Știință și Tehnologie din România!
×